Pentru că am schimbat mai multe prefixuri ale vârstei pe această rocă planetară, am acceptat că sunt fidelă doar dependențelor mele: fumatul, cititul, călătoriile. În rest, am trișat, chiar și pe mine m-am păcălit mulți ani că sunt o persoană sociabilă, că îmi plac oamenii, m-am păcălit că sunt fericită cu ceea ce am, sunt, cu alegerile făcute. Dar constat că mi-a plăcut să mă mint frumos mulți ani…până într-o zi când m-am hotărât să îmi fiu fidelă și să schimb ceva. De fapt, mereu am schimbat ceva. Cam la 8-9 ani am schimbat locuința, chiar și localitatea, am schimbat culoarea părului: castaniu, portocaliu, roșcat, negru, albăstrui. Mi-am schimbat stilul de îmbrăcat, mereu am fost într-o schimbare, în afară de soț și serviciu. Aici nu am schimbat nimic din comoditate. Mi-am mai luat un serviciu, chiar două pentru că am timp, mi-am mai luat un amant pentru că…motive sunt destule. Sunt o ființă care fuge, care caută provocarea și care abia după multe direcții schimbate a înțeles că toate drumurile duc în același punct sau cum spune H.D. Thoreau,,Toate lucrurile bune sunt sălbatice și libere.”
Uneori cred că viața ne este trasată, fiecare are rolul său de jucat în viața celorlalți, fiecare are o lecție de învățat în timpul scurt pe care îl avem. Pentru că, da, suntem praf de stele, fragmente de meteoriți luminând cerul cuiva. Cu greu am reușit să mă deconectez de la ritmul serviciului când am luat vacanță la finalul lui iunie, atât de greu încât abia se finalizase anul școlar, iar eu mă apucasem să fac planificarea pentru anul viitor, teme la dirigenție…noroc că a venit august și august pentru mine e special. Copilul mă duce să văd lumea și anul acesta a ales Praga. Ca oricine are acces la internet, știam că e un oraș frumos, dar nu știam că acolo totul a încremenit în timp. Praga este el însuși istorie. Parcă ajungi într-o altă epocă, arhitectura unui adevărat oraș regal. Nu sunt fan mers pe jos, dar am mers zilnic 10-11 km și aș fi mers la infinit, atât de incredibil, divers și mult frumos este pe fiecare străduță. Un oraș în care te simți în siguranță la orice oră din zi și noapte. Ne-am plimbat noaptea, pe la 2, când am ajuns, pe malul Vâltavei. Eram noi două și un om al străzii care avea locul de dormit chiar în fața pensiunii de pe malul apei, lângă podul Carol. Dimineața, acel om, a strâns cortul, a făcut curățenie și a plecat. L-am revăzut mai târziu, făcea curățenie în jurul pensiunilor, pensiuni de pe la 1600. Foarte mulți turiști, de toate națiile, dar nimeni nu urlă, nu aruncă resturi de țigări, iar serviciile sunt impecabile oriunde ai servi masa. Dar, da, totul este mai scump decât la noi, aproape dublu, de la cazare la mâncare, singurele mai ieftine sunt cosmeticele, statul nu pune taxe și accize de lux. Am vizitat castelul, catedrale,ne-am plimbat cu vaporașul pe râu, admirând întreg orașul, l-am salutat pe Kafka la Muzeul Kafka și apoi la statuia care se rotește la oră fixă, am fost la Muzeul muzicii și am fost impresionată de parada Happy pride parade, cu câteva mii de participanți, printre care și Marilyn M. Toți vorbesc impecabil limba engleză, spre deosebire de nemți, pentru că în a patra zi am luat trenul și am vizitat Dresda. Acolo, cred că încă, locuitorii nu au trecut peste trauma bombardamentului de acum 80 de ani, când englezii au bombardat milimetric orașul. Dar nemții sunt nemți, au reconstruit fiecare bijuterie arhitecturală cu pietrele originale, lăsând să se vadă negrul bombelor incendiare, dar în engleză am vorbit doar cu ospătarele restaurantului elvețian Edelweiss. :))) În ultima zi, în Praga, am vizitat un mic muzeu, așa părea la exterior, dar nu este, muzeul Kampa. O istorie a modei high life, operele lui Kupka. Dacă m-aș reîntoarce în Praga? Nu, nu m-aș reîntoarce, vreau să rămân cu uimirea și zâmbetul primei întoarceri în timp, cu senzația de mers fără să vreau să mă opresc, doar să merg prin orașul lui Kafka.
Dintotdeauna mi-a plăcut sa citesc. Am descoperit cărțile când aveam vreo 8 ani și bineînțeles am început cu ,,Povesti nemuritoare”, apoi colecția de legende istorice și fascinantele Legende ale Olimpului. L-am descoperit pe Balzac când eram în clasa a șaptea și toți marii scriitori francezi. Pana prin anii 80 încă mai găseai să cumperi cărți din librărie, de aceea am ,, devorat” cărțile din biblioteca tatălui meu, apoi a mătușii, am trecut la biblioteca celei mai bune prietene, o biblioteca cum rar găseai în acele vremuri și m-am împrietenit cu toate bibliotecarele. Preferam o carte în locul unei petreceri și cu greu ma convingeau sa ies din casă, doar dacă jucam 9 pietre, dacii și romanii sau alte jocuri unde îmi arătăm talentele băiețești. În liceu am avut noroc cu Irinela și frumoasa ei biblioteca unde am descoperit saga romancierilor englezi. Cărțile au fost cele mai bune prietene, mi-au spus bune și rele în discuțiile nostre, mi-au creat momente plăcute când am cunoscut oameni, care asemenea mie, iubesc cartea, aroma ei la fel de puternică precum un parfum franțuzesc. Autori preferati Isaac Asimov și Irvin Yalom.
Socrate sau titlul la moda zilele acestea,,Toți stiau!”? Oricât de antic este Socrate,, știu ca nu știu nimic și nici măcar asta nu știu ” este paradoxul societății de azi. Toți știam, dar unii dintre noi nici măcar nu ne puteam imagina cât de dezumanizați au ajuns politicienii și căpușele lor. Avem un opțional nou din septembrie despre holocaust, dar noi îl avem în prezent, lângă noi. Știm că ne mint și ii lăsăm sa ne mintă crezându-ne mai inteligenți decât ei pentru că știm asta și toată această lipsa de reacție perpetuează și în același timp, le dam pe tavă libertatea noastră. Universul nostru va contrazice legile fizicii, nu se va extinde, nu se va contracta, se întoarce în timp și nici măcar nu vom observa. Normalitatea unei societăți abuzate este liniștea și întunericul gaurilor negre. Ma întreb dacă mai avem resurse să ne refacem, sa redevenim poporul care a creat basme, doine, balade, a zburat cu avionul peste Carpați și a inventat stiloul cu peniță. Primul profesor al țării declară,, rușine națională ” tragedia bătrânilor uitați, chinuiți, înfometați. Sincer, mie mi-e rușine că am confundat tăcerile sale cu decența. Cât despre toți cei implicați direct sau indirect au noroc ca justiția e oarbă, circul hrănește foamea celor 60% de analfabeți și alegerile sunt în 2024. Până atunci toți bătrânii vor merge la Sf. Paraschieva pe banii primăriilor și se vor ruga să le crească pensia și sa fie sănătoși. Altfel, vor ajunge sclavi în gulagurile politicienilor.
Nu îmi aduc aminte să fi vorbit despre ce ma face fericită când eram mică sau adolescentă sau chiar la 25 de ani. Educația primită în familie sau la școală nu acea ca scop să fii fericit. Să fii util, să te descurci cu ce ai învățat, să fii fericit era socratian sau ceva de genul acesta, înrudit cu morala, dar mai mult ideologic. Să fii fericit era o urare fără conținut, nu puteai defini fericirea, ni pentru ca nu ar fi existat momente de bine, dar nu exista filozofia fericirii. I-am spus cuiva când aveam vreo 30 de ani ca nu sunt fericită, m-a întrebat ce m-ar face fericită și mult timp am pierdut încercând sa fiu fericită luând exemple din cărțile citite: dragoste, familie, petreceri…experiențele personajelor versus ale mele. Apoi am renunțat sa mă mai gândesc la ce anume mă poate face fericită, dar am început să am curajul de a trăi fără teama că nu mă încadrez în normele moralei părintești sau a societății. Ce mă face fericită? Cafeaua de dimineață alături de țigară, sa ascult muzică în căști în timp ce merg, călătoresc, îmi plac filmele SF, oamenii cu umor, îmi plac cluburile, geologia, avioanele, hainele,parfumurile, rujurile, călătoriile. Îmi place al doilea job pentru ca îmi facilitează să cunosc medii diverse. Cred ca înveți sa fii fericit, abia când nu te mai gândești ce te poate face fericit.
Piatră lunara, Muzeul de știință, Leoardo da Vinci, Milano.
Sau socializarea versus filme, citit, plimbări. Câți mai socializam astăzi mai mult față in față decât pe Facebook, Twitter, Instagram și mai recentul Tik-tok? Din ce observ pe paginile virtuale mulți există în virtual pentru că ,,vand” ceva: imagine, cărți, promovare de produse, servicii…Pentru mine nu reprezintă socializarea, sunt mall-uri virtuale.Sa încep sa ma întreb unde-s barurile de altădată cu muzica pana dimineața când plecai la serviciu sau întâlnirile cu prieteni înseamnă să recunosc ca am devenit la fel de superficiala, neinteresată și singuratică că majoritatea, o majoritate marginalizata de evoluția tehnologiei. Telefonul este mai ,, empatic” decât medicul de familie. Dacă spun ca ma doare un deget, îmi apar sugestii de analize, medicamente, dacă înjur sistemul, primesc mail-uri cu joburi, dacă lălăi o melodie tristă, Facebook îmi sugerează bărbați singuri în apropiere. Mai avem nevoie unii de ceilalți sau doar de abonament la internet și Nerflix? Uneori simt ca nu, dar norocul meu ca pot închide ochii și vad ce iubesc. Pe tine!
Oamenii frumosi se recunosc usor, sunt cei ce pot vorbi despre ei fara retineri sau gesturi ample care incearca sa te convinga ca au universul la picioare. Oamenii frumosi stiu sa asculte si nu doar atat, stiu sa-ti raspunda in cuvinte putine si ton cald ca esti doar un om, nu Dumnezeu sa le poti rezolva pe toate. Oamenii sunt frumosi cand isi accepta partea urata, pentru ca nu-i asa, toti avem gaurile noastre negre, dar asa cum spune Nietzsche,,Daca te uiti mult timp in abis, abisul se va uita la randul sau in tine.”, trebuie doar acceptat pentru a nu-l lasa sa puna stapanire pe noi. Oamenii frumosi merg pe strada zambind incat ceilalti intorc capul si se intreaba cine-i frumosul nebun ce tocmai a trecut si le-a inseninat ziua cu zambetul. Frumusetea unui om sta tocmai in relatia pe care o are cu uratul, stie ca exista si nimic nu-i atat de urat incat sa nu aiba si parti frumoase. Un om devine frumos cand iubeste un alt om si nu se minte ca iubindu-i pe toți poate inlocui un suflet. Cand un om frumos iubeste, fluturii ii poarta aripile. Daca intalniti un om frumos, nu-i luati fluturii de la butoniera, lasati-i liberi, ei poarta iubirea.
2020-un an cât o mie de ani, așa l-am perceput eu. Un an plin cu evenimente la care nici măcar nu am putut gândi: virusul e pe locul I, bineînțeles, cometa Neowise, vizibilă la 6800 de ani, am împlinit 56 de ani, o vârstă inacceptabilă din punct de vedere mintal, dar se pare că îmi priește, Maria are un serviciu care îi place, mai puțin partea financiară, dar e realistă și știe că vor mai trece multe vapoare pe mare până va avea un salariu care să o satisfacă, o altă premieră a fost să fac educație de pe laptop, evaluări online, să repar singură ce se strică prin casă, singurul lucru, pe care nu l-am văzut ca pe o provocare, a fost grădina. În câteva luni cât am fost fără grădinar, în curtea mea, au apărut specii de plante cărora unuia cu mai puține cunoștințe decât mine, i s-au părut flori și-mi cerea să-i dau pui, semințe…dar ele erau buruieni înflorite și crescute de 2 m. Premieră în politică(pasiunea mea), un guvern de centru-dreapta, dar și surprizele alegerilor, lipsa votanților și apariția unui CARITAS politic, haurul. Știam eu sau măcar bănuiam, că sunt mulți nemulțumiți de tot și toate, dar chiar atât de mulți naivi, ori poate sunt doar teribiliști, ori neinformați, ori…nu îmi vine să le pun eticheta de proști, nu credeam că sunt. Cea mai urâtă surpriză este lipsa femeilor din guvern, parlament, cu toate că prezența fostei ministre a educației ar putea explica lipsa actuală, totuși nu scuză faptul că sunt folosite doar ca procent pe liste electorale, dar pe locuri neeligibile. Și asta mă duce la întrebarea: Ce rol au femeile într-o societate modernă, democratică, de subiect al dezbaterilor de gen sau obiect al manipularilor statistice?
Și mi-e dor de aglomerație, de serile calde, umede, tropicale, cu bancuri sexiste, mult alcool, discuții aprinse, priviri fără subînțelesuri, ca un contract de vânzare-cumpărare iluzii.
Nu voi incepe sa descriu societatea noastră inainte de aceasta ,,pauza” forțată. Cu toții cunoaștem ca in anii ’60 multi au părăsit satul și au venit în orașe pentru a pune ,,umarul” la SSMD, pentru a avea o viață mai usoara decât cea de a lucra câmpul. De la coada sapei la unghii cu gel, cam asta ar fi sinteza unei perioade de juma de secol. Din părinți muncitori, dar constienti ca fără carte nu se poate, au iesit generațiile de până în 2000. Milenialii au descoperit că poți trăi și fără carte prea multă, dar cu un telefon smart. Coronavirusul are părțile lui bune. Pe cei care au devenit dependenți de muncă, obsedați de a aduna, de a avea, le-a sugerat că trebuie să învețe să împartă. În schimb, cei care mereu au așteptat un somaj, asistență socială, vor învăța ca orice resursă are o limită? Cei din turism anunță 1 milion de șomeri, dar cei din agricultură nu au cu cine sa lucreze pământul, serele. În această vară turismul e compromis. Legea spune că primesti somaj pentru 6 luni lucrate. Cum nu au unde sa lucreze in turism, va învăța homo sapiens post coronavirus să se adapteze? Ori poate societatea, forțată fiind de context, îi va forța să se adapteze, altfel ne vom întoarce în timp ,,toți pentru unul și unul pentru toti”, underline pe unul care muncste, pentru 10 care își țipă drepturile.
Zilele acestea, cele trecute şi viitoare, de vreo doi ani încoace, scot la iveală, parcă tot ce avem mai urât: analfabetism, agramaţi, răutate, ipocrizie…şi mai pot enumera multe. Scriu acum, altfel aş vorbi singură până mă ia somnul. Ne lipseşte, nu toleranţa, pentru că pe aceasta o avem, tolerăm prea multe chiar, ne lipseşte curajul de a lua atitudine, implicarea activă( uneori chiar şi mie îmi lipseşte) acea luare de poziţie care să îi facă pe cei mai aroganţi tupeişti să înţeagă că drepturile unei femei nu sunt negociabile cu morala religioasă, că dreptul la libertatea de expresie nu este negocibil cu politicienii sau cum spune Orwell”Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”
Recunosc că biserica are o influenţă imoral de mare asupra multora, dar tocmai datorită acestei influenţe, ar putea să se implice la nivel educaţional, nu îndoctrinar, doar pentru a câştiga adepţi şi influenţă prin frică unei pedepse într-o altă viaţă, de parcă nu am fi destul de pedepsiţi prin înmulţirea prostiei şi oportuniştilor în viaţa asta. Nu ştiu ce cred că vor obţine cei care mărşăluiesc pentru ,,viaţă”, dar ştiu sigur că statisticile arată că suntem ţara cu cele mai multe fete sub 15 ani care devin mame, iar copiii lor devin copii instituţionalizaţi. Mi se pare o cruzime să pui morala creştină mai presus de libertatea de a alege a unei femei, fete şi să arunci cu anateme asupra celor care aleg avortul, fiind conştiente că pentru o greşeală, distrug, nu o viaţă, mai multe. Educaţia sexuală poate fi unul din mijloacele prin care se pot reduce astfel de tragedii, dar din nou, biserica se opune într-un stat laic. Uneori, am senzaţia că ne-am întors în timpurile întunecate ale evului mediu, cu baroni, popi şi ,,talpa ţării”, care transpiră să îi ţină pe boieri fericiţi. Dar ceva bun se întâmplă, festivalul DiskoTeka de la Timişoara şi cum se spune,,o dată în viaţă”, baby, hands up!
Ivy Poison 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.